Developare poze - istoric


Cu două secole în urmă, metodele fotografierii și modalitățile de developare a imaginilor, precum și ritmul efectuării acestor operațiuni erau foarte diferite de cele permise de tehnologiile moderne. Este foarte probabil ca aceste constatări să nu surprindă pe nimeni, chiar dacă situația descrisă constituie o etapă importantă a procesului, care a condus la soluțiile fotografice moderne.

Primul pas: camera obscura

Deși specialiștii consideră în mod oficial că istoria fotografiei a început în primele decenii ale secolului al XIX-lea, încercările de pionierat în fotografie au fost mult mai timpurii. Un exemplu elocvent în această privință este camera obscura – sau camera cu orificiu – care poate fi considerată, în esență, strămoșul aparatelor de fotografiat și de proiecție. Procedeul presupunea executarea unei mici găuri în peretele unei încăperi sau al unei cutii, ceea ce permitea proiectarea imaginii color inversate a obiectului din exterior pe unul dintre pereții laterali interiori. Prin urmare, era mai degrabă un aparat de proiecție, care îi ajuta pe maeștrii renascentiști să copieze planuri. 

Bineînțeles, după un anumit timp, a apărut și nevoia de a înregistra cumva imaginile proiectate, mai ales datorită faptului că – spre începutul secolului al XIX-lea – progresele tehnologice au transformat camera obscura într-un instrument capabil să creeze imagini clare și fidele. În această perioadă, au început primele experimente cu tehnicile de înregistrare a imaginilor, deși nu se găsise încă soluția potrivită. Însă, fără aparatul de fotografiat cu orificiu și descoperirile anexe, istoria fotografiei și a modului de developare poze nu ar fi demarat.

Primele fotografii „developate” sau apariția daghereotipiei

În anul 1837, Louis Daguerre, un scenograf parizian, a început să experimenteze cu dezvoltarea tehnologică a fotografiei. În opinia sa, metodele existente ofereau deja un fundament excelent pentru a face pasul următor. Prin urmare, a început să-și manifeste interesul în privința posibilității de a capta imaginile pe termen lung și într-un mod tangibil; începând să dezvolte tehnica de developare poze. Experimentele sale au presupus utilizarea diferitelor procese chimice de developare poze – într-o cameră obscură – imaginea captată de aparat pe plăci de cupru placate cu argint. 

Iar rezultatul a fost absolut uimitor în comparație cu experiențele anterioare, deoarece metoda sa –cunoscută astăzi, datorită inventatorului său, sub numele de daghereotipie – a permis crearea unor imagini pozitive directe și detaliate. Deoarece, câțiva ani mai târziu, statul francez a cumpărat brevetul și l-a făcut public, oricine putea încerca crearea unei daghereotipii; iar acest fapt a contribuit într-o mare măsură la o mai largă răspândire a metodei de developare poze. Procesul era, desigur, extrem de lung și complicat; prin urmare: multe îmbunătățiri erau posibile.

Bobinele de film și răspândirea imaginilor color

Într-adevăr, secolul al XIX-lea a fost marcat de progrese uriașe în privința metodelor de developare poze și în domeniul captării imaginilor. După primele experimente, am ajuns la momentul în care compania Eastman Kodak a lansat filmul de celuloid în 1887 și – peste un an – aparatul de fotografiat cu film, adecvat realizării fotografii de hobby. Astfel, fotografia a putut deveni cu adevărat o îndeletnicire a maselor. În plus, prin acest pas, Kodak și-a consolidat poziția de avangardă în industria fotografiei, păstrându-şi rolul de lider decenii la rând. 
Dar pentru a obține imagini color a trebuit să așteptăm până la începutul secolului al XX-lea; chiar dacă această inovație a reprezentat, de asemenea, un pas important în direcția metodelor moderne de developare poze. Punerea pe piață – în anul 1935 – a filmului capabil de a reproduce culorile reale, a fost una dintre cele mai importante etape, deoarece până atunci erau disponibile doar imagini monocrome sau colorizate. La vremea respectivă, modul de developare poze necesita încă procese chimice complexe și condiții adecvate, cum ar fi camera obscură; dar capacitatea de a transpune pe hârtie fotografică instantaneele surprinse a fost o invenție senzațională.

Dezvoltarea în salturi și tehnologiile actuale

Deși istoria dezvoltării aparatelor de fotografiat și a modalităților de developare poze ar trebui tratate oarecum separat, separarea completă a inovațiilor care au marcat cele două domenii nu este posibilă. Aparatele tradiționale cu film sunt în uz și astăzi, dar tehnologiile de developare poze obținute cu acestea necesită un timp ceva mai îndelungat decât soluțiile digitale, de altfel foarte răspândite. Acestea oferă cele mai rapide și cele mai versatile soluții disponibile în prezent, fiind caracterizate totodată și de un lux fără precedent al detaliilor. 
Actualmente, majoritatea aparatelor de fotografiat profesionale combină tehnologia digitală cu soluțiile tradiționale, care oferă calitate mai bună și mai multe setări analogice. În ceea ce privește modalitățile de developare poze, imaginile înregistrate digital pot fi manipulate cu mai multă ușurință, iar poza poate fi transpusă pe hârtie în câteva clipe cu ajutorul imprimantei fotografice adecvate și a hârtiei fotografice. Nemaivorbind de faptul că datorită posibilităților de editare și a soluțiilor moderne, care utilizează inteligența artificială, poate rezulta o imagine finală chiar mai frumoasă decât tema reală. 
În plus, în urma răspândirii smartphone-urilor, posibilitatea de a realiza fotografii de calitate excepțională și într-o rezoluție foarte mare a devenit accesibilă pe o scară și mai largă; iar în mod conex, soluțiile de developare poze online au devenit, de asemenea, disponibile. În prezent, este un lucru cât se poate de obișnuit ca laboratoarele fotografice să ne imprime pozele stocate online în calitate profesională, într-o varietate de dimensiuni și pe o gamă largă de suporturi: de la căni și pânze până la diverse piese de îmbrăcăminte – practic pe orice. Toate acestea, în esență, în câteva secunde. Așadar, metodele de developare poze a parcurs o cale lungă, iar diferența în ce privește aspectul fotografiilor de acum față de cele din trecut este de-a dreptul mai mult decât vizibilă.

Loading...